ORIZONTAL: 1) Letopisețul Țării Moldovei, în care Grigore Ureche (1590-1647), exprimă
năzuința de eliberare de sub jugul otoman și aspirația spre independență și
suveranitate națională ― ...vodă
cel Cumplit, domn sub care Nistor Ureche, tatăl cronicarului, și-a
pierdut înalta dregătorie de mare logofăt, domn, despre care autorul cronicii
scrie: nu-i
era grijă de alta, numai afară de prădarea și dinlăuntru nu se sătura de curvie. 2) Moldovenii cei viteji, care l-au avut drept
model pe Ștefan cel Mare și Sfânt ― Dureroase, precum o seamă de
reflexii privind organizarea țării, după ce cronicarul descrie uciderea a 47 de
boieri de către Alexandru Lăpușneanu. 3) Agenția
de presă din New Mexico ― Numele voievodului care a domnit prin 1359, de
când începe cronicarul descrierea Moldovei.
4) Unul din fenomenele
naturale dezastruase descrise în letopiset ― Despre luptele lui Ion Vodă cel Viteaz: Ci moldovenii… sta, cum s-ar fi gătit să
moară au să izbândească. 5) Emil Racoviță ― Calitatea de dregător al lui Grigore Ureche la
curtea domnească, între anii 1634-1643 ― Teze! 6) Refuz
la jocul de cărți ― Localități, ca Iași, Suceava, Vaslui, cu trecutul lor
glorios, descris de cronicar. 7) Grigore ca student în Polonia unde își dezvoltă pregătirea
umanistă
― Anatole France Moldova Moldova
1
|
2
|
3
|
4
|
5
|
6
|
7
|
8
|
9
|
10
|
11
|
12
|
|
1
|
||||||||||||
2
|
||||||||||||
3
|
||||||||||||
4
|
||||||||||||
5
|
||||||||||||
6
|
||||||||||||
7
|
||||||||||||
8
|
||||||||||||
9
|
||||||||||||
10
|
||||||||||||
11
|
||||||||||||
12
|
VERTICAL:
1) A crea imagine, precum momentele semnificative
ale morții lui Ștefan cel Mare și Sfânt ―
Marele domnitor era neclintit în hotărârile sale. 2) Ramificație de familie ca aceea a lui Ureche
― Renumită mănăstire, mormântul lui Ștefan cel Mare și Sfânt. 3) Omet-ul din acea iarnă
geroasă, amintit de cronicar ― Informații, precum evenimentele istorice din letopiseț. 4) Nicolai
Elias ― Republica Somalia Moldova Moldova
Dicţionar: NMA, ETI, ILI , AA, EAR, AMO.
Prof. Nicolae Vicolov
solutia
Grigore Ureche (n. cca. 1590, d. 1647) a fost primul cronicar
moldovean de seamă, a cărui operă a ajuns până la noi.
Născut pe la 1590 sau 1595, Grigore a
fost fiul lui Nestor Ureche, boier instruit deținând funcții politice
importante la sfârșitul veacului al XVI-lea, în repetate rânduri purtător de
solii la Poarta Otomană, mare vornic al Țării de Jos pe vremea domniei lui Eremia
Movilă.
Cronicarul de mai târziu a învățat
carte la Lemberg, la Școala Frăției Ortodoxe, unde a studiat istoria, geografia,
limbile clasice latina și greaca, retorica și poetica. Reîntors în țară, a
participat la viața politică mai întâi ca logofăt, apoi spătar.
În vremea domniei lui Vasile Lupu, a
fost unul dintre sfetnicii apropiați ai acestuia, mare spătar, iar din anul 1642,
urmând calea părintelui său, a ajuns mare vornic al aceleiași Țări de Jos.
A murit în anul 1647 în satul Goești
din ținutul Cârligăturii și a fost înmormântat într-o criptă de la mănăstirea
Bistrița din Moldova.
Letopisețul Țării Moldovei de când s-au descălecat
țara și de cursul anilor și de viața domnilor care scrie de la Dragoș până la
Aron-vodă a fost scris spre sfârșitul
vieții, (se crede că ar fi muncit la el între anii 1642-1647). Baza informativă
a cronicii au constituit-o manualele slavone de curte, cronica Poloniei a lui Joachim
Bielski și o cosmografie latină. Valoarea ei constă în integrarea faptelor
istorice într-un sistem de gândire politică.
Cronicarul motivează scrierea acestui letopiseț din
simplul pretext „ca sî nu se înece ... anii cei trecuți“ și să lase
urmașilor amănunte despre cele ce au fost să se petreacă în anii de demult, dar
și din grija ca aceștia să nu rămână „asemenea fiarelor și dobitoacelor
celor mute și fără minte“. E de accentuat importanța pe care o acordă
cronicarul istoriei în trezirea și creșterea conștiinței naționale a poporului,
Letopisețul Țării Moldovei constituind începutul istoriografiei în limba
română.
Versiunea originală a circulat într-un mediu foarte
restrâns și s-a pierdut foarte de timpuriu, la baza tuturor copiilor ulterioare
din a doua jumătate a sec. al XVII-lea și până astăzi stând versiunile
interpolate ale lui Simion Dascălul. Alți copiști, ca Misail Călugărul și Axinte
Uricariul au adăugat la rîndul lor unele pasaje. Majoritatea interpolărilor au
fost identificate, unele chiar de Miron Costin. Astăzi se păstrează 22 de copii
manuscrise, conținînd integral sau parțial cronica lui Ureche. Prima publicare
a textului s-a făcut în 1852, de către Mihail Kogălniceanu.
Letopisețul prezintă istoria Moldovei de la al
doilea descălecat (1359) pînă la à doua domnie à lui Aron-vodă. Grigore Ureche
a consemnat în mod obiectiv evenimentele și întâmplările cele mai importante,
ținând foarte mult să fie nu un „scriitoriu de cuvinte deșarte ce de
dereptate“. Adversar al unei puteri domnești fără controlul boierimii,
Ureche a scris cronica de pe poziția marii boierimi. A glorificat eroica luptă
antiotomană a moldovenilor pentru neatârnarea țării și în special epoca lui Ștefan
cel Mare. În politica externă, Grigore Ureche a promovat cu perseverență ideea
polonofilă – izbăvirea Moldovei de turci numai în alianță cu Polonia.
Într-un capitol intitulat Pentru limba noastră
moldovenească, remarcă influența altor limbi („așijderea și limba noastră
din multe limbi este adunată și ne iaste amestecat graiul nostru cu al
vecinilor de prin prejur”), afirmă descendența romană („de la Rîm ne tragem”)
și face unele apropieri etimologice între cuvintele românești și cele latinești
(„…de la rîmleni, ce le zicem latini: pîne, ei zic panis; carne, ei zic caro;
găina, ei zic galina; muiarea, mulier; fămeia, femina; părinte, pater; al
nostru, noster și alte multe din limba lătinească, că de ne-am socoti pre
amănuntu, toate cuvintele le-àm înțălege”. Ureche greșește originea doar a două
cuvinte: femeie – familia, părinte – parentem). Cronicarul afirmă și originea
comună a moldovenilor, muntenilor și ardelenilor.
A întîmpinat greutăți de exprimare pentru că nu a
avut un model de cronică în limba română, de aceea frazele sunt mai greoaie,
amestecînd sintaxa slavă cu cea orală românească.
N. Manolescu, în Istoria critică a literaturii
române desprinde următoarele trăsături ale operei:
a) atitudinea critică față de izvoare: nu folosește
știrile care „nu se tocmesc”;
b) țel patriotic și educativ precis: demonstrează
latinitatea limbii cu exemple și vede necesitatea ca românii să aibă și o
istorie a lor, cum au alte popoare;
c) folosirea metaforei: cronicarii trebuie să fie
„fierbinți” pentru trecut. Într-o luptă, moldovenii au pierit „cît au înălbit
poiana”;
d) arta portretului: omul este privit sub o
calitate sau un viciu esențial, care-i subordonează faptele. Iliaș-vodă, fiul
turcit al lui Petru Rareș, „pe dinafară să vedea pom înflorit, iar dinăuntru
lac împuțit”. Ștefan cel Mare este impulsiv, dar viteaz.
Portretul lui Ștefan cel Mare
Lui Ștefan îi sunt dedicate cele mai multe pagini
din letopiseț, într-un joc de lumini și umbre, căci cronicarul nu se sfiește
să-l judece uneori (de exemplu îl consideră mai curând un războinic de dragul
războiului decât un patriot). Celebru este finalul portretului, în care moartea
voievodului este prezentată secvențial:
a) împrejurările morții lui Ștefan (anul, luna,
ziua);
b) portretul fizic, realizat printr-un eufemism
(„om nu mare de stat”) și cel moral, alcătuit dintr-o enumerare de însușiri:
impulsiv („mînios și degrabă a vărsa sînge nevinovat”), uneori nedrept cu
boierii („deseori la ospețe omorîia fără giudeț”), dar bun gospodar („și lucrul
său îl știa a-l acoperi”), neîntrecut strateg („la lucruri de războaie
meșter”), știind să-și transforme chiar înfrîngerea în victorie („…că
știindu-se căzut gios se rădica deasupra învingătorilor”);
c) sentimentele poporului la moartea lui Ștefan
(jalea, intrarea în legendă à domnitorului);
d) participarea naturii la durerea generală;
e) o scurtă și precisă informare istoriografică.
Cronica lui Ureche este prima scriere din
literatura română care se depărtează de stilul bisericesc. Arta scriitorului se
valorifică îndeosebi în capacitatea de a creiona portrete.
Cronologie
- 1591 - 1595 – Este perioada în care
trebuie situată ivirea pe lume a lui Grigore, fiul lui Nestor
Ureche (ce aparținea unei familii atestate încă din vremea lui Ștefan cel
Mare) și al Mitrofanei. Tatăl său vindea cai de rasă Curții
domnești și avea în arendă stărostia Rohatinului în Polonia. Pentru
serviciile aduse Crăiei a dobândit indigenatul devenind, cum va fi și fiul
său, nobil polon. A militat pentru politică filo-polonă și antiotomană.
- 1592 – Nestor Ureche este numit mare logofăt
al Moldovei de Aron Vodă, la mazilirea domnului conducând treburile țării.
- 1611 – Se presupune că din acest an
datează înscrierea lui Grigore „în școlile de arte liberale din țara
coroanei Poloniei” (Miron Costin), mai precis la literatura latină,
retorica, poetica și filosofia pe textele autorilor latini, la aceștia
adăugându-se și clasicii greci. Ansamblul științelor laice era compus din trivium
(gramatică,Cantacuzino, stolnicul|Stolnicul Cantacuzino).
- Tatăl său se intitulează „guvernator”
al Moldovei. Era un om cult pentru vremea sa, purtând corespondență
diplomatică în latină. Este și autorul unei lucrări hagiografice.
- 1612 – Ținând partea Movileștilor
împotriva lui Ștefan Tomșa, Nestor Ureche se află în pribegie în Polonia,
unde devine membru al asociației Frăția ortodoxă ucraineană de la Liow.
- 1613 – Nestor Ureche ajunge mare vornic
al Țării de Jos, fiind o persoană cu mare autoritate. Este adevăratul
conducător al Moldovei în vremea lui Al. Movilă.
- 1617 – Tatăl cronicarului moare și este
înhumat la ctitoria sa, Mănăstirea Secu.
- 1628 – Întors în Moldova, Grigore, care
moștenise cea mai mare parte a imensei averi a părintelui, este numit logofăt
al treilea de către domnul Miron Barnovski (al cărui cap avea să se
rostogolească pe pietrele Constantinopolului cinci ani mai târziu),
funcție încredințată doar oamenilor cu carte, fiindcă acest slujbaș
trebuia să fie „scriitoriu bun, dvorbitoriu totdeauna lângă domnu,
credincios la toate tainele domnului și cărți ori den țară, ori de la
prieteni de unde ar veni, toate în mâna lui mărgu și cu învățătura
domnului de la dânsul iese răspunsurile și pecetea țării în mâna lui”,
cum ne informează Misail Călugărul.
- 1631 – Grigore Ureche devine spătar sub
domnia lui Alexandru Iliaș, împotriva căruia va complota mai târziu, cum
consemnează Miron Costin. Scapă de decapitare, punând la cale cu Vasile
Lupu răscoala prin care Iliaș a fost alungat, iar Batiște Veveli, stefnicul,
dat mulțimii care l-a sfâșiat.
- 1634 – Ajuns domn, Vasile Lupu îl
păstrează în funcția de mare spătar. Devine om de încredere al acestuia,
dându-i sfaturi în probleme de politică externă.
- 1642 – Este numit mare vornic al Țării
de Jos, dregătorie pe care o deține până la sfârșitul vieții. Probabil
acum își începe opera.
- 1647 – Cel dintâi cronicar moldovean
trece în neființă; este înmormântat la mănăstirea Bistrița, lăsând
posterității manuscrisul Letopisețul Țărâi Moldovei, de când s-au
descalecat țara și de cursul anilor și de viiața domnilor care scrie de la
Dragoș vodă până la Aron vodă.
Solutia careului Grigore Alexandrescu
|
1
P
|
2
A
|
3
C
|
4
E
|
5
|
6
C
|
7
R
|
8
E
|
9
A
|
10
T
|
11
I
|
12
E
|
|
2
O
|
D
|
A
|
T
|
A
|
|
A
|
C
|
C
|
E
|
N
|
T
|
|
3
R
|
E
|
P
|
E
|
T
|
A
|
T
|
|
I
|
M
|
A
|
|
|
4
U
|
V
|
A
|
|
E
|
R
|
O
|
I
|
|
A
|
P
|
E
|
|
5
N
|
A
|
|
I
|
N
|
T
|
I
|
N
|
D
|
|
O
|
G
|
|
6
C
|
R
|
E
|
S
|
T
|
E
|
|
S
|
A
|
B
|
I
|
A
|
|
7
A
|
|
V
|
A
|
I
|
|
C
|
A
|
C
|
I
|
|
L
|
|
8
|
N
|
O
|
|
E
|
S
|
I
|
|
A
|
C
|
R
|
|
|
9
L
|
U
|
C
|
A
|
|
I
|
T
|
I
|
|
I
|
A
|
S
|
|
10
A
|
M
|
A
|
R
|
E
|
|
I
|
S
|
I
|
|
V
|
O
|
|
11
N
|
A
|
R
|
A
|
|
P
|
R
|
E
|
Z
|
E
|
N
|
T
|
|
12
T
|
R
|
E
|
C
|
U
|
T
|
E
|
|
A
|
L
|
A
|
I
|
